In mai putin de o ora o sa plec la aeroport. O sa va mai arat cateva poze si cateva impresii legate de ultimele mele zile petrecute aici. Acesta este ultimul articol pe care il postez din Almeria.
Urmatorul popas va fi Milano si apoi ne vedem din nou acasa.
Va pup si va multumesc pentru ca m-ati citit.
Yo fui Erasmus!
UPDATE 1:
UPDATE 2:
UPDATE 3: Spania a castigat Campionatul Mondial.
O partida interesanta, copii cu steaguri in mana imbracati in costumul nationalei spaniole, tineri fericiti, familii care sarbatoresc cu sampanii pe strazi, masini claxonand, multa galagie si fericire. Asta a fost atmosfera din jurul meu in seara asta dupa ce Spania a intrat pentru prima data intr-o finala la Mondiale.
“L-a aratat pe tatal lui Villa! E destul de gras. Imagineaza-ti cum e sa iti vezi fiul acolo facand istorie!”, “Uite-o pe regina! S-a imbracat in rosu! Ne sustine!”, comentau intr-una spaniolii. Acestea, plus injuraturi gramada, plus multa tensiune, plus “Nu striga victorie inainte de vreme!”, plus un “GOOOOOOOOOOOOL!”, plus un “AM CASTIGAAAAAT! SUNTEM IN FINALA!” si e de ajuns ca sa faci multe milioane de spanioli fericiti.
Mi-a placut sa traiesc asta in Spania si imi doresc mult sa vad Romania facand istorie peste patru ani!
Va pup, va iubesc si va anunt ca o sa vad finala intr-un bar din Milano! 
Vorba lui Alex de la parter, plecarea mea “se apropie”. Nu stiu daca o sa imi para rau pentru ca plec, dar cu siguranta ma bucur mult ca am trecut pe aici.
Pentru mine, Ersamus au fost Catalina, gazda mea, Jesus, fiul ei si elevul meu, colegii mei de la universitate, ceilalti studenti Erasmus, plaja, petrecerile, baia in mare intr-o noapte din februarie, excursia la Valencia fara cazare si fara niciun plan, weekendul in Granada, parfumul florilor din Alhambra, ziua mea la Madrid, Universitatea din Almeria, biblioteca, magazinul non stop, palmierii si fructele tropicale.
Nu stiu de ce sa imi amintesc mai intai, dar momentan imi petrec ultima saptamana pe o plaja exotica din sudul Spaniei si va salut pe toti cei de acasa care trebuie sa suportati ploi, inundatii si toate cele. Imi pare rau si imi doresc sa se imblanzeasca vremurile.
Va pup, va salut si va iubesc!
P.S. Astazi am vizitat Catedrala Almeriei, Muzeul Arheologic si Portul.
Ultimul examen il am peste cateva ore. Daca imi e frica? Nu.
Am avut norocul sa am un profesor exceptional la Inginerie Software. Nu stiu daca va amintiti de el. Este cel care face filme, regizeaza teatru si scrie scenarii. Pe langa hobbyul lui foarte simpatic, are un alt talent: predatul. Mi-a placut din ziua in care l-am cunoscut, in ciuda modului sau ciudat de a se imbraca. Am ras cu el si mi-a facut placere sa il cunosc si sa stam de vorba cu toate ca sunt alergica la mirosul de tabac, caracteristic lui.
Maine se termina sesiunea cea mai lunga din viata mea. Am locuit practic la biblioteca incepand cu data de 5 iunie pana acum. Aveam nopti in care ma simteam sedata din cauza supradozelor de cafeina din energizante. Tot de atunci nu am mai mancat regulat. Din fericire, sunt la fel, dar va trebui sa imi normalizez putin alimentatia. Apropo de asta, imi e dor de o mancare de mazare cu pui. Sper ca mama sa ma astepte cu ea acasa!
Maine dupa examen planuiesc un somn fara limita(adica nu o sa imi pun ceasul sa sune) si dupa asta planuiesc sa ma mut pe plaja. Asta da viata! 
Va pup, va iubesc si imi e tare dor de voi!
Adriana
De ziua mea, pe 14 mai, mi-am facut cadou doua zile la Madrid. Am vazut doua muzee minunate (Prado si Regina Sofia), unde se afla o colectie de tablouri pictate de Dali, Picasso, Velazquez, Tiziano, Rafael, Renoir etc.
Pe 15 mai am vazut Stadionul Santiago Bernabeu, Piata Spaniei, Puerta del Sol, Gran Via. In general, multe strazi, piete publice si locuri interesante.
Va las mai jos cateva fotografii.
Asa arata statia de metrou din gara Chamartin din Madrid. De la fiecare etaj pleaca un metrou pe o linie diferita.
Doar din curiozitate, cautati “harta metrou Madrid” pe Google.
Verisoara mea, Alina, ma intreaba cateodata daca locurile astea chiar exista si sunt mandra sa va spun tuturor ca da, exista cu siguranta pentru ca eu am fost acolo.
Exista locuri unde nu iti este interzis nimic, unde poti sa iti pui un cacat in cap si nimeni sa nu te judece. Din pacate, locul acesta nu e in Spania, dar sunt sigura ca exista.
Dupa cum multi stiti, calatoria mea la Madrid s-a terminat cu un popas de doua zile acasa, in Romania.
Am ajuns fix la petrecerea de ziua mea pentru ca nu puteam sa lipsesc tocmai eu. Din fericire, toata lumea a fost acolo si nu a trebuit sa fac multe drumuri sa imi vizitez rudele.
Mi-a placut sa fiu acasa cu ai mei, dar nu imi place deloc cum arata Bucurestiul, Craiova, ceea ce vedeam pe geam din tren, casele, blocurile, oamenii, buna dispozitie care nu exista(si inteleg perfect de ce nu exista). Imi lipsea ceva acolo si acum, aici, imi lipseste ceva. Incepe sa imi fie greu dintr-un singur punct de vedere: eu nu mai stiu de unde sunt si nici daca mai apartin vreunei comunitati.
Pana imi rezolv problemele filosofice, va spun ca romanii sunt priviti exact asa cum trebuie sa fie: cersetorii ca cersetori, muncitorii ca muncitorii si Herta Muler* ca o scriitoare.
Avand in vedere ca acum sunt la biblioteca, o sa va las un video din care sper sa va dati seama de ce stau toata ziua aici.
*nominalizata anul trecut la Premiul Nobel pentru Literatura si pe care am avut ocazia sa o cunosc chiar aici, in Almeria
Granada este un oras in care locuiesc atat spanioli, cat si foarte multi emigranti. Surpriza! Nu sunt romani, ci arabi. Am aflat ca acesta a fost ultimul oras recucerit de catre spanioli si eliberat de sub dominatia musulmanilor. Aici Mahomed I a inceput constructia Alhambrei. un monument impunator, impresionant atat prin dimensiuni, cat si prin minutiozitatea decoratiunilor interioare.
Alt lucru dragut in Alhambra era parfumul florilor. Inca nu am aflat cum se numesc… unii spun ca Cerceii Reginei, altii spun un nume pe care l-am uitat, dar nu se intampla nimic. Stand pe o banca, priveam “tavanul” gradinii plin de flori si ma gandeam ca e un mare pacat faptul ca nu pot sa pastrez miresmele asa cum am vazut ca se face in Muzeul Stiintei din Valencia.
Am aflat ca Bill Clinton a fost si el prin Granada si ca i-a placut apusul soarelui. L-a catalogat ca fiind cel mai frumos din lume. Eu cred ca saracul nu a vazut Almeria!
Am fost intr-o ceainarie arabesca. Dupa cum v-am spus mai sus, in Granada sunt o multime de arabi. Prin urmare, ceva tipic este sa vezi strazi intregi cu localori decorate cu multe voaluri, cu miresme de narghilea si de ceaiuri delicioase.
Am fost si “de tapas”, obicei tipic spaniol ce consta in a merge intr-un bar si a comanda ceva de baut, care vine cu o gustare gen cartof copt cu sos pe deasupra sau hamburger sau omleta etc etc
Sa nu uit! Am vazut o comunitate hippie adevarata. Stiam stilul, dar nu ma intalnisem niciodata cu persoane care traiesc simplu, poate fara casa, poate fara serviciu, cu dreaduri la 50 de ani si facand scamatorii cu bete in mijlocul strazii. Am vazut in comunitatea asta o femeie cu un bebe in brate. Nu o sa o uit niciodata. A fost ceva interesant de privit.
Abia astept urmatoarea calatorie! Cred ca o sa fie geniala pentru ca o sa se termine cu un popas acasa.
Va salut pe toti si sper sa va revad cu bine!
In poza sunt: Rosario(colega mea de apartament), Raul(psihologul trupei), Jairo(cel care urmeaza sa se insoare cu perna lui), minunata de mine(care m-am bronzat excesiv) si Dani(cel mai iubit dintre pamanteni).
La fel ca si acasa, aici exista niste deserturi minunate si spre fericirea papilelor mele gustative Catalina, gazda mea, stie sa prepare o multime.
Unii dintre voi va amintiti probabil de faptul ca voiam sa fiu un bucatar faimos… Am inceput bine. Va prezint primul desert facut de mine:
Se numeste Natillas si este ceva asemanator cu budinca noastra, doar ca i se mai adauga cateva ingrediente. Printre ele se numara scortisoara si biscuitii. Ati putea incerca si voi, va asigur ca nu veti regreta. Reteta o gasiti aici.
Nu imi amintesc exact ziua in care mi-am cunoscut profesorul “principal”, dar trebuie sa fi fost intr-o joi. Ceea ce nu pot uita este modul in care era imbracat. Unora dintre voi v-am povestit, dar simt nevoia sa reiau.
Purta o pereche de blugi cu multe buzunare, la care avea atasata o curea cu scene pornografice. Avea in picioare tenesi gri, care se asortau cu tonul general al curelei. In sus se imbracase cu un pulover mov care avea niste capete de mort gri(deci se asorta cu tenesii si cureaua) si niste ancore rosii desenate, iar pe sub acesta purta o camasa alba care din cauza burtii ii iesea din cand in cand din pantaloni.
Aceasta nu este tot pentru ca profesorul meu se vopseste(mi-am dat seama de asta atunci cand am vazut ca are perciuni grizonati, iar restul parului negru) si poarta niste inele uriase, cate doua la fiecare mana(unele cu pietre, altele evident cu niste capete de mort).
Este profesorul meu preferat si ma uraste. De fiecare data cand vorbesc cu el abia asteapta sa scape de mine. Il plictisesc ingrozitor si uraste sa repete lucrurile pentru ca nu le inteleg eu. Din fericire, de curand am descoperit ca face filme, scrie si regizeaza. Mi-au placut scurt-metrajele lui si intr-o pauza, cand l-am vazut singur prin curte fumand o tigara, nu am putut sa ma abtin sa nu il felicit pentru ele. Cred ca a fost prima data cand ii facea placere sa stam de vorba, asa ca m-a invitat sa vad astazi o piesa de teatru de-a lui. A fost interesanta, incredibil de amuzanta si am fost inca o data surprinsa sa vad ca oamenii pot sa faca tot ceea ce isi doresc.
Catalina voia sa scrie, asa ca are cartea ei, profesorul meu voia sa faca filme si le face, Jairo(o sa va povestesc si despre el cate ceva cu alta ocazie) vrea sa se casatoreasca cu perna lui si cu un kebab. Sunt curioasa ce va urma.
In poza de sus, in prim plan este profesorul meu. Si daca vreti sa vedeti un film de-al lui, va las mai jos prima parte, pe cea de-a doua o gasiti pe YouToube.
P.S. Cu acest profesor am Programare Logica(2 ore de practica si 2 de teorie) si Inginerie Software(4 ore de practica si 4 de teorie), in total… 12 ore pe saptamana. Cate ore avem cu profesorii nostri la Bucuresti!?
In mod normal ar trebui sa incep sa ma lamentez pentru ca nu am fost acasa, sa va povestesc cat de mult mi-as fi dorit sa fac asta, sa ma confesez zicandu-va ca toata ziua am vrut sa fiu singura si sa plang linistita. Nu as fi departe de realitate, dar lucrurile nu au fost tocmai asa.
Pastele l-am petrecut cu o familie care nu e a mea. Am imprumutat-o pentru cateva luni. Nu am mancat drob si pasca, ci pizza facuta in casa si tarta cu capsuni. As minti daca v-as spune ca nu m-am simtit bine, doar ca nu m-am simtit “de Paste”. Mi-a trimis mami vopsea de oua, dar nu am avut timp sa le fac, asa ca anul asta ouale rosii le-am vazut doar in poze.
Seara am fost sa alerg pe plaja si m-am oprit la Espigon(e un fel de promenada din stabilopozi) sa vad un alt apus genial, plin de culori diverse, de lumini, de un vant usor si de sunetele valurilor. Cand m-am intors acasa am vazut un mesaj de la Noemi, o studenta Erasmus din Ungaria. M-a chemat la o petrecere, asa ca m-am dus. A fost interesant. Toate petrecerile Erasmus sunt geniale! Suntem mereu la cineva acasa, toata lumea se cunoaste, multe persoane, vorbim, bem, ne jucam etc etc
De astazi m-am hotarat sa merg la facultate pe bicicleta. Avem o pista pana la intrarea in facultate. E genial sa mergi dimineata pe bicicleta, sa ai marea langa tine, sa adie usor vantul si sa te simti liber.
Am fost si la biblioteca. Sunt cateva chestii diferite fata de a noastra. Gen: nu se plateste nicio taxa, sunt 12 sali URIASE de lectura, mobilate impecabil si luminate la fel de bine, se pot imprumuta laptopuri, se pot utiliza computere, avem peste tot in campus acces WiFi(gratuit, of course), toate softurile pe care le utilizam ni se dau cu licenta de la facultate si alte nimicuri de tipul acesta.
In incheiere, va spun ca imi e dor de mami, de tati si de Bughi(fratica, pe scurt), ca mi-ar fi placut sa merg la ziua verisoarei mele(care s-a intamplat sa fie tot de Paste) si ca abia astept urmatoarea mea excursie, care cred ca va fi nebuna, nebuna de tot.
